Indemnizația de creștere a copilului se plafonează începand cu drepturile aferente lunii septembrie 2017

Indemnizația de creștere a copilului se plafonează începand cu drepturile aferente lunii septembrie 2017

Cine beneficiază de concediul și indemnizația de creștere a copilului?

Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului, au realizat timp de cel puțin 12 luni venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, supuse impozitului pe venit beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum și de o indemnizație lunară.

Art. 2 OUG 111/2010
(1) Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului, au realizat timp de cel puțin 12 luni venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum și de o indemnizație lunară.

Care este cuantumul indemnizației de creștere a copilului?

Indemnizația lunară se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului. Aceasta nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată și nici mai mare de 8.500 lei

Art. 2 OUG 111/2010
(2)Indemnizația lunară prevăzută la alin. (1) se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului și nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată și nici mai mare de 8.500 lei.
Art. 5 OUG 111/2010
Nivelul indemnizației lunare prevăzute la art. 2 alin. (2) se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.

Ambii părinți pot cere acordarea concediului de creștere a copilului?

Oricare dintre părinții copilului poate să beneficieze de concediul de creștere a copilului și de indemnizație. Mai mult, acestea se cuvin pentru fiecare dintre nașteri, dacă părinții au mai mult de un copil.
În principiu, dacă sunt respectate condițiile enunțate mai sus privitor la realizarea veniturilor impozabile, părinții pot cere indemnizația și intrarea în concediu dacă mai îndeplinesc următoarele condiții:
– sunt cetăţeni români, cetăţeni străini sau apatrizi (adică fără cetăţenie);
– au domiciliul/reşedinţa pe teritoriul României;
– locuiesc în România împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea acestuia/acestora.
Art. 12. OUG 111/2010
Drepturile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se acordă în situația în care solicitantul îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) este cetățean român, cetățean străin sau apatrid;
b) are, conform legii, domiciliul sau reședința pe teritoriul României;
c) locuiește în România împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile și se ocupă de creșterea și îngrijirea acestuia/acestora.

Principiul acordării concediului de creștere a copilului este că perioada la care are dreptul fiecare părinte nu este transferabilă celuilalt. În situația în care ambele persoane din familie au dreptul la concediului de creștere a copilului, regula este că cel puțin o lună din perioada totală a concediului de creștere a copilului este alocată uneia dintre persoanele care nu a solicitat acest drept. Astfel că, dacă mama intră în concediul de creştere, tatăl trebuie să stea şi el în concediu, în locul mamei, cel puţin o lună.
Dacă o persoană nu cere dreptul la concediul care i se cuvine, conform legii, celălalt părinte nu poate beneficia de dreptul la concediu în locul acestuia. În această situație, persoana care a solicitat iniţial concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului poate opta pentru concediu fără plată sau, după caz, pentru realizarea de venituri impozabile.
Art. 11. OUG 111/2010
(1)Dreptul la concediul pentru creșterea copilului stabilit potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) se acordă pe bază netransferabilă persoanelor ai căror copii se nasc începând cu data de 1 martie 2012, precum și celor aflate în situațiile prevăzute la art. 8 alin. (2), începând cu această dată, în situația în care ambele persoane din familia respectivă îndeplinesc condițiile de acordare a acestuia, după cum urmează:
a) cel puțin o lună din perioada totală a concediului de creștere a copilului este alocată uneia dintre persoanele care nu a solicitat acest drept;
b) în situația în care persoana prevăzută la lit. a) nu solicită dreptul la concediul care îi revine, celălalt părinte nu poate beneficia de dreptul la concediu în locul acesteia.
(2) În situația prevăzută la alin. (1) lit. b), persoana care a solicitat inițial concediul și indemnizația pentru creșterea copilului poate opta pentru concediu fără plată sau, după caz, pentru realizarea de venituri supuse impozitului.

Stimulentul de inserție. Beneficiari, condiții de acordare

Beneficiază de stimulent de inserţie oricare dintre cei doi părinţi care se află în concediu pentru creşterea copilului (doi ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap) şi care se întoarce la muncă mai devreme, cu cel puțin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani. Măsura se aplică pentru fiecare naştere. Stimulentul care se acordă astfel:
a) până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani;
b) până la împlinirea de către copil a vârstei de 4 ani, în cazul copilului cu handicap
Cuantumul stimulentul de inserție începând cu drepturile lunii aprilie 2017, este de 650 lei/lună
Art. 7. OUG 111/2010
(1) Persoanele care, în perioada în care sunt îndreptățite să beneficieze de concediul pentru creșterea copilului, prevăzut la art. 2 alin. (1), obțin venituri supuse impozitului potrivit art. 3 au dreptul la un stimulent de inserție în cuantum lunar de 50% din cuantumul minim al indemnizației stabilit la art. 2 alin. (2).
(2) Pentru persoanele care obțin venituri supuse impozitului potrivit art. 3, cu cel puțin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, stimulentul de inserție se acordă astfel:
a) până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani;
b) până la împlinirea de către copil a vârstei de 4 ani, în cazul copilului cu handicap, fără a beneficia în această perioadă de prevederile art. 31 alin. (1) și (2).
(3) În cazul persoanelor care beneficiază de indemnizația lunară și solicită dreptul la stimulent de inserție, plata acestei indemnizații se suspendă.
(4) Începând cu drepturile lunii aprilie 2017, cuantumul stimulentului de inserție se stabilește la 650 lei.
(5) Pentru drepturile ulterioare datei prevăzute la alin. (4), cuantumul stimulentului de inserție prevăzut se majorează prin hotărâre a Guvernului.

Dividendele obținute de un asociat la o societate pot fi luate în calcul la stabilirea indemnizației pentru creșterea copilului?

Dividendele obținute de un asociat la o societate nu se iau în considerare la stabilirea veniturilor care se iau în calculul indemnizației pentru creșterea copilului. Conform art. 91 din Codul Fiscal veniturile din dividende sunt venituri din investiții.
Amintim mai jos veniturile care se iau în calculul indemnizației pentru creșterea copilului, conform prevederilor art. 2 alin. (1) și art. 3 din OUG nr. 111/2010

Art. 2.
(1) Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului, au realizat timp de cel puțin 12 luni venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum și de o indemnizație lunară.
Art. 3.
(1) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, veniturile din salarii și asimilate salariilor, din activități independente și din activități agricole, silvicultură și piscicultură prevăzute la art. 2 alin. (1) sunt cele definite la art. 67, art. 76 alin. (1) și (2) și art. 103 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, și reprezintă valoarea obținută după aplicarea cotei de impozitare asupra venitului impozabil stabilit conform legii, corespunzător fiecărei categorii de venit.
(2) Veniturile care se iau în considerare pentru stabilirea nivelului indemnizației pentru creșterea copilului reprezintă, după caz:
a) suma încasată de persoana îndreptățită, rezultată după aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul al impozitului determinate ca diferență între venitul net din salarii calculat prin deducerea din venitul brut a contribuțiilor obligatorii aferente unei luni și a deducerii personale acordate pentru luna respectivă și contribuțiile la fondurile de pensii facultative, precum și cotizația sindicală plătită în luna respectivă pentru veniturile din salarii, la locul unde se află funcția de bază;
b) suma încasată de persoana îndreptățită, rezultată după aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul al impozitului determinate ca diferență între venitul brut și contribuțiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora, pentru veniturile obținute în celelalte cazuri;
c) suma încasată de persoana îndreptățită, calculată potrivit legii de către plătitorul acesteia, pentru perioadele prevăzute la art. 2 alin. (5) și (6);
d) suma încasată de persoana îndreptățită care realizează venituri supuse impozitului pe venit, dar care, potrivit legii, sunt scutite de plata acestuia sau sunt considerate neimpozabile;
e) suma rezultată după aplicarea cotei de impozitare asupra venitului net din activități independente determinat în condițiile legii;
f) suma rezultată după aplicarea cotei de impozitare asupra venitului net din activități agricole determinat în condițiile legii.
(3) Pentru persoanele care realizează venituri din salarii, solde/salarii din funcție, venitul brut reprezintă salariul de bază, indemnizații, sporuri, prime, orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor acordate de angajator potrivit legii.
(4) În cazul în care o persoană realizează concomitent venituri supuse impozitului din mai multe surse, se vor lua în calcul toate veniturile lunare încasate de aceasta.
(5) În situația prevăzută la art. 2 alin. (6), dacă persoana realizează concomitent venituri supuse impozitului atât în țară, cât și în statele care aplică Regulamentul, se iau în calcul doar veniturile realizate în țară.
(6) Pentru luna nașterii copilului se iau în calcul veniturile cuvenite pentru acea lună, respectiv venitul pe care l-ar fi primit persoana dacă ar fi lucrat în toată luna, sau cumulul dintre venitul aferent zilelor lucrate cu indemnizația de maternitate.

Indemnizația administratorilor, precum și suma din profitul net cuvenite administratorilor societăților comerciale, potrivit actului constitutiv sau stabilit de adunarea generală a acționarilor, pot fi luate în considerare la stabilirea veniturilor care se iau în calculul indemnizației pentru creșterea copilului?

Indemnizația administratorilor, precum și suma din profitul net cuvenite administratorilor societăților comerciale pot fi luate în considerare la stabilirea veniturilor care se iau în calculul indemnizației pentru creșterea copilului, dacă au fost prevăzute în actul de constituire al societății sau a fost stabilit de adunarea generală a acționarilor, fiind asimilate veniturilor din salarii. Art. 76 Codul Fiscal

Se pot obține venituri din salarii sau asimilate salariilor cat timp se beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului?

Da, se pot obține în decursul unui an calendaristic, venituri supuse impozitului, prin desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu, dar să nu depășeasca de trei ori cuantumul minim al indemnizației adică să nu fie mai mare de 3* 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată.

Art. 16 OUG 111/2010
(3)Prin excepție de la prevederile alin. (2) lit. i), plata indemnizației pentru creșterea copilului nu se suspendă în cazul în care persoana îndreptățită se află în una sau mai multe dintre următoarele situații:
Alineatul a fost modificat prin Ordonanţă de urgenţă 124/2011 la 01/01/2012
Alineatul a fost modificat prin Lege 126/2014 la 27/09/2014
a)primește diverse sume în baza legii, a contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creșterea copilului, altele decât cele rezultate din desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu;
b)primește indemnizații în calitate de consilier local sau județean, indiferent de nivelul acestora;
c) realizează, în decursul unui an calendaristic, venituri supuse impozitului, prin desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu, al căror nivel nu depășește de trei ori cuantumul minim al indemnizației stabilit la art. 2 alin. (2).